Skip to content

Melk, Austria

Porțiunea Dunării între Melk și Krems, cunoscută sub denumirea de Valea Wachau este înscrisă pe lista UNESCO din anul 2000. Mixul dintre fluviu, munți, vii și livezi e într-adevăr superb, iar orășelele și satele pline de farmec.

Atracția numărul 1 din această zonă este Abația bendinctină Melk (Stift Melk), o construcție în stil baroc, datând din prima parte a secolului al XVIII-lea. Intrarea se face prin curtea interioară, prima parte a vizitei fiind rezervată unei expoziții ce documentează istoria abației: “The Path from Yesterday to Today“. Cele 11 încăperi se suprapun fostelor camere imperiale, mărginite la est de un coridor lung. În pozele de mai jos sunt:

  • Camera 2 (cea verde) – A House for God and Man – conține donații ale familei Babenberg
  • Camera 3 (cea cu pasajul denivelat) – The Ups and Downs of History
  • Camera 5 (cea cu oglinzi) – “Now we are seeing a dim reflection in a mirror; but then we shall be seeing face to face
  • Camera 9 (cea cu tablouri) – The Path to the Future
  • Camera 11 (cea cu macheta) – Motion is a Sign of Life

Odată parcurse cele 11 încăperi, urmează adevăratele frumuseți ale mânăstirei:

  • Sala de marmură – cu tavanul pictat de către italianul Gaetano Fanti

  • Terasa

  • Biblioteca – unde nu se poate fotografia. Cuprinde peste 100.000 de volume, printre care biblii, respectiv cărți teologice, geografice, astronomice și istorice. Frumusețea acestei librări este mult aclamată, însă nu m-a impresionat prea tare (da, știu, în poză arată chiar bine).

sursă foto: wikipedia.org

  • Scara – pe care n-am fotografiat-o la adevăratul ei potențial, motiv pentru care fac o trimitere aici.
  • Biserica – nici aici nu se pot face poze, dar mi-a scăpat una. Ei bine, aceasta m-a impresionat; este plină de fresce, de ornamente și ferestre, dar mai ales atât de înaltă. Am găsit-o totuși prea luminoasă și prea veselă (culori deschise).

La ieșire te așteaptă o terasă cu priveliște asupra curții interioare, respectiv asupra parcului (nu l-am viztat complet) și a pavilionului construit tot în stil baroc.

Acesta fiind spuse despre Stiftmelk, e timpul pentru o plimbare prin oraș. Am nimerit fix de zilele orașului, motiv pentru care în piața centrala e așa o mare de oameni. În afară însă de strada princiaplă și piața aferentă ei, în Melk mai este un parc modest și mai câteva străduțe neinteresante.

__________________________________________________________________________________________________________________________

Informații practice:

1. Localizare:

2. Cum ajungi la Melk? (sau mai bine spus cum ajuns eu la Melk). Cu trenul din Viena via St. Pölten, unde schimbi trenul (ai 5 minute, dar e de ajuns). Călătoria durează 1 oră și costă 16.8 Euro/dus.

3. Cât costă intrarea la Stiftmelk?

  • Fără ghid: 10 Euro/adulți, 5.50 Euro/studenți și elevi
  • Cu ghid: 12 Euro/adulți, 7.50 Euro/studenți și elevi
  • Se poate vizita și DOAR grădina (4 Euro/adulți, 3 Euro/studenți și elevi), dar din moment ce în prețul vizitării abaței este inclusă și aceasta, nu se merită.

ATENȚIE! În perioada noiembrie-martie, abația se vizitează doar cu ghid.

Share Button

2 ani

3 ani de novanity.wordpress.com + 2 ani de novanity.ro = 5 ani de No Vanity.

Cumva, în momentul în care am lăsat wordpress-ul și mi-am cumpărat domeniul meu, ceva s-a schimbat. Partea bună e că postările din categoria Travel primează și exact asta mi-am dorit. S-au adunat în cei doi ani în jur de 40 de postări din țări precum Austria, Ungaria, Serbia, Polonia, Croația, Germania și Olanda, precum și vreo 15 din România. Pentru o studentă de 20-21 de ani, e decent, nu? :)

Photo-13

Share Button

Tulcea, Delta Dunării și Sulina

Postarea asta e mai mult despre Deltă, decât despre Tulcea sau Sulina. Deși, în teorie, să explici Delta ar putea fi destul de plictisitor, am încercat să aleg poze mai puțin plictisitoare. Nu știu în ce măsură mi-a reușit, căci eu vă spun, direct, de la început, că Tulcea-Sulina pe canalul Sulina, timp de 6 ore la întors și vreo 9 la dus (cu ceva ocoliri) e crunt.

Dar să încep totuși cu Tulcea, mai exact cu Muzeul Deltei Dunării din Tulcea. Menționam la un moment dat că am găsit cel mai impresionat muzeu al României, iar acum pot să spun că l-am găsit pe al doilea. Acest centru muzeal a fost deschis în 2009 și este organizat pe trei nivele: la demisol acvarii (specii de pești din Deltă și Marea Neagră, specii de recif, respectiv corali din Indonezia), la parter informații despre geneza și evoluția Deltei și câteva diorame (habitate din Deltă), iar la etaj alte diorame, cherhane și o sală de conferințe. Taxa de vizitare e 15 lei pentru adulți și 5 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Aș spune că n-ai nevoie să-i rezervi mai mult de o oră.

Mai departe, după câțiva pași prin modestul oraș, Tulcea, am plecat în Deltă. Pozele de mai jos surprind Canalul Sulina, Canalul Mila 35, Grindul Caraorman, gura de vârsare a brațului Sulina în Marea Neagră, Canalul Roșu-Împuțita și Lacul Roșu. Punctele culminante ale experienței au fost parcurgerea Canalului Roșu Împuțita, momentul în care am ajuns la Lacul Roșu, Marea Neagră despărțită de un baraj de brațul Sulina, apusul de soare și plimbarea pe satul Caraorman (clădiri fantomatice, câțiva bătrâni privind curioși, nisip sub picioare, măgari și pădurea pe care n-am văzut-o).

La final, vine partea legată de Sulina, care e un oraș și mai deprimant decât Tulcea și cu mult mai mulți câini. Partea bună, e plaja aflată la 1-2 km de oraș, puțin amenanjată, și cu farmecul pe care sălbăticia i-l dă mării. Vremea n-a fost de partea mea, însă, cu mențiunea că era luna mai când ajungeam prin părțile astea.

Câteva concluzii:

1. Delta e fermecătoare printre canale parcursă cu o barcă mică cu motor. Cu ambarcațiune mărișoară în lungul Canalului Sulina n-aș mai face-o niciodată. Deși, fie vorba între noi, eu n-aș mai repeta nicio plimbare fluvială (I find it so boring).

2. În mai, când am fost eu, nu erau țânțari.

3. Câteva zile în Deltă e o adevărată experiență și merită măcar o dată în viață. Deși, sunt convinsă că percepi diferit să fii acolo, în funcție de vârstă. Imi imaginez că Delta trăită de mine la 21 de ani, n-o să fie aceeași ca la 35-40, dacă o să mai ocazia.

Păreri, impresii?

Share Button

Just another week [35/2014]

Online

  • epic Ryan: ”Guess what? If you are working out you are also wasting water. You are burning unnecessary calories which causes your body heat to rise, because of homeostasis you start to sweat, and because of that sweat you get thirsty, and because you are thirsty, now you have to drink water.

Offline

  • am reușit să mă răcesc. oare are rost să spun că m-a lovit un fel de beatitudine? febra te zăpăcește de cap; am gusta-o din plin;
  • mi-am documentat subiectul de licență. sunt fericită că am găsit ceva care să mă intereseze;
  • după ce mi-am revenit, era vremea să ies un pic. nu-și au orașele mai mult farmec nicicând ca pe înserate.

Wien_walk

Share Button

Just another week [34/2014]

Online

  • orice relație în 3 minute

Mi-ai cerut să îţi scriu din oraşul pierdut

Îţi e dor să-l revezi, îmi e dor să te-ascult

Şi-n odaia pustie zac muşcate-n fereastră.

Eu mai număr cafele: cana mea, cana noastră…

Offline

  • mă bucur de sfârșitul verii în Viena – Schonbrunn-ul e mai fermecător ca niciodată pentru joggingul de dimineață
  • found my SOULMATE – he’s not exactly real
  • ascult adeseori trashy music cu entuziasm; dar vin zile când îmi revin în simțuri

Share Button

Veneția: Palatul Dogilor

Despre prima mea vizită în Veneția am scris pe varianta wordpress a blogului meu; asta se întâmpla în 2011. Atunci nu am vizitat niciun obiectiv turistic, m-am limitat la o plimbare interminabilă prin labirinutul venețian. Ajungând a doua oară, trebuia să se întâmple mai mult, așa că am intrat în Palatul Dogilor (Palazzo Ducale), care a ajuns să fie cea mai impresionantă clădire pe care am vizitat-o până în prezent.

Din păcate, în niciuna dintre încăperile care m-au dat pe spate, fotografiatul nu este permis. Din fericire, palatul poate fi vizitat virtual, pentru cei care nu s-au hotărât încă să ajungă la Veneția, sau nu știu pe ce să își cheltuie banii dacă ajung acolo. Legat de bani, acum (primavara-vara lui 2014), accesul costă 16 Euro pentru adulți, respectiv 10 Euro pentru elevi și studenți (15-25 ani).

O chestie nouă la cea de-a doua vizită a mea în Veneția a fost și felul în care am ajuns aici: cu vaporetto. Nu îmi plac plimbările cu astfel de îmbarcațiuni (mă plictisesc), dar Veneția e destul de pictorească din toate părțile să nu te bucuri apropindu-te de ea.

Restul vizitei (de doar câteva ore) am alergat (literalmente) prin același labirinit de care pomeneam mai sus, bucurându-mă să descopăr locuri noi, pe care nu le mai vizitasem. Am găsit Veneția la fel de fascinantă cum mi s-a părut și prima dată, însă parcă și mai aglomerată decât mi-o aminteam. Cert e că pentru prima dată în viața mea, m-am distrat while sightseeing, și mi-am dat seama că fun traveling mi se poate întâmpla și mie cu puțin noroc.

Share Button

Plimbare prin Zagreb

N-am avut nici cea mai mică idee la ce ar trebui să mă aștept de la Zagreb; ajungeam pentru prima dată în Croația și îi întâlneam capitala cu o curiozitate reținută, care ulterior însă, avea să se transforme în entuziasm pur.

Nu i-am acordat decât o plimbare de câteva ore, dar ah! cum aș mai fi rămas…

Am început de la catedrala neo-gotică “Adormirea Maicii Domnului” (Katedrala Uznesenja Blažene Djevice Marije) și am mers în piața principală a orașului, care gravitează în jurul statuiei lui Josip Jelačić, erou național al Croației. Piața e destinată pietonilor, cu excepția (faimoaselor) tramvaie albastre care o străbat la sud. În rest, clădiri moderne amestecate cu modelul secesiuniei vieneze și o atmosferă dinamică.

Din Trg bana Jelačića am luat-o pe strada Tkalčićeva, care m-a cucerit de la prima vedere. Restaurante, cafenele, baruri, terase și magazine din metru-n metru – întocmai genul de loc în care mă simt mai puțin confortabil -, dar ce atmosferă plăcută în acest caz…

Din Tkalčićeva câteva străduțe/scări (pe stânga) te duc în Orașul de sus (Gornji grad) unde se găsesc: Parlamentul, Biserica Sf. Marcu (Crkva sv. Marka), Biserica Sf. Ecaterina (Crkva sv. Katarine), Tunul Lotrščak, Muzeul de istorie al Croației (Hrvatski povijesni muzej) și MUSEUM OF BROKEN RELATIONSHIPS! Nu l-am descoperit decât acum, făcându-mi documentarea pentru articol, dar e un motiv în plus să vreau să mă întorc în Zagreb. În 2011 i s-a acordat premiul pentru cel mai inovativ muzeu din Europa – mai multe detalii aici.

În sudul acestei zone se deschide o panoramă asupra orașului, mult mai frumoasă și cuprinzătoare – sunt sigură – din Turnul Lotrščak. Tot aici se află și cel mai scurt funicular din lume (66 m).

Pe scările care se văd în una dintre poze, am coborât din Orașul de sus și m-am mai plimbat un pic în jurul Pieței Josip Jelačić. Încântarea am păstrat-o; e ceva pe gustul meu în Zagreb. Voi ați fost?

Share Button

În vene

Am o văpaie pe spate ce își apasă pașii rari, arzători, fără regrete, fără resentimente, ca o prea-sus-pusă stăpână. Nu îmi amintesc când am făcut cunoștință; poate niciodată. Dar știu cu o claritate dezolantă când am simțit-o pentru prima dată.

Era un august, acum îndepărtat și probabil bătrân, când soarele începea să se dea la o parte. Se pregătea cerul pentru toamnă, încet-încet, un nor at a time și subtil simțeam adieri peste obraji, încheieturi și coate. Mă pregăteam și eu pentru zilele în care lumina apărea mult mai târziu încercând să-mi alung melancolia verii care se stingea, cu o limonadă de struguri.

În seara aia era liniște…sau cel puțin eu nu auzeam nimic. În văzduh vedeam lumina arzând – era de un portocaliu aprins – și mă întrebam cum aș putea face să o prind și îndes în suflet. Nu mă gândeam la căldurea ei, cât la strălucire; îmi imaginam cristale luminoase țesându-mi fericire prin sânge și la cum mi-aș fi închis ochii într-un nesfărșit extaz. Și i-am închis.

De atunci, august a venit de multe ori. Melancolia mă îmbată mereu, strălucirea e la locul ei – în vene – dar căldura s-a prelins, mă apasă. Un fir de foc, portocaliu aprins, pe spate, printre vertebre și urme de ani trecuți, nestingherit, ca la el acasă, veghează. Nu-mi spune nimic; nu cântă, nu fredoneaza. E doar promisiunea unui nou început, atunci când oriunde, orice, oricine se stinge sau încetează.

photo ©FrantisekSpurny (deviantart.com)

Share Button

Croația: Insula Krk

Krk este cea mai mare insulă croată, accesibilă rutier, grație unui pod ce unește insula de peninsulă din 1980. Având un substrat calacaros, relieful este destul de interesant modelat. Din punct de vedere administrativ, are 7 așezări majore/municipii, dintre care o să trec în revistă mai jos 3.

Orașul Krk se află în sud-vestul insulei și este una dintre cele mai vechi așezări la Marea Adriatică, fără însă să ofere prea multe: o piață, câteva străduțe, un punct de belvedere, o promenadă modestă și un mic castel de care se leagă istoria unei faimoase familii croate, Frankopan.

În Punat - aflat la 8 km de Krk – atracția principală este portul (Marina Punat) care se spune că ar fi cel mai vechi din Croația (1964) și unde se construiesc la o calitate recunoscută bărci/vase. În larg, la mai puțin de 1 km se află insula Košljun unde e de vizitat o mânăstire franciscană și muzeul aferent.

Mai interesante sunt plajele din Baška (unul din cele 7 municipii de pe insula Krk), care atrag de fapt, cei mai mulți turiști pe această insulă.

Localizare:

Share Button

Just another week [30/2014]

Online:

 

Offline:

  • am început să citesc Pe culmile disperării; merge greu, dar era timpul să-l cunosc pe Cioran
  • recomandare de film: The East
  • 2 x 3.2 km alergați
Share Button